Istoria cravatei

Originile cuvântului "cravată" se spune că derivă din limba croată, de la mercenarii croaţi ajunşi în Franţa spre anul 1635, care se distingeau datorită fularului pe care-l purtau în jurul gâtului. Mai există şi alte atestări anterioare razboiului, deci chiar din anul 1590, când un autor italian desemna sub termenul de cravată, o eşarfă purtată de legionari, printre altele, pentru a se proteja de frig. Introducerea cravatei de fapt a apărut în timpul razboiului de Treizeci de Ani, când ofiţerii francezi s-au molipsit rapid de fularele croate, mai practice la ţară şi de asemenea elegante, atunci când cravata era ornamentată de dantele sau de ciucuri. Primele cravate din secolul XVIII ao fost deseori alcătuite din tesături fine, mătase sau bumbac, numite "batiste sau mousseline", deseori bordate cu dantele la extremităţi, uneori în întregime din dantelă pentru cele mai luxoase ocazii. Această eşarfă se înfăşura în jurul gâtului, odată sau de două ori, apoi se înnoda în faţă lasând să atârne ciucurii sau dantelele, ornamente care atrăgeau o mai mare atenţie. Sub Ludovic al XIV-lea aceasta eşarfă era compusă din panglici multicolore care se înnodau.
În 1692 a aparut o noua forma de cravată, cu ocazia bătăliei de la Steinkerque (Belgia) între Belgia şi Olanda, împotriva trupelor lui Guillaume III d'Orange contra armatei condusă de maresalului de Luxemburg. Voltaire, în cartea intitulată , scria: "Bărbaţii purtau atunci cravate din dantelă, pentru care îşi acordau destul timp şi grijă ca să fie perfecte. Prinţii, se îmbrăcau destul de grăbiti pentru luptă, punându-şi cravatele cu neglijenta în jurul gâtului, iar femeile purtau ornamente cu aceleaşi ornamente ca ale bărbaţilor, numindu-le "steinkerques".
Principiul "steinkerque" constă din mai multe fâşii, care se adunau într-un nod simplu, apoi una din fâşii se trecea în butoniera de la vestă - de obicei a şasea butonieră - aceasta depinzând de numărul butonierelor vestei. Folosirea steinkerque s-a extins până la sfârşitul domniei lui Ludovic XIV, aparând apoi sistemul, format de dreptunghiuri din musseline albă care se înfăşurau strâns în jurul gâtului, lăsând sa atârne o porţiune pe piept, care cu o agrafă se prindea de cămaşă. Moda Stock, nu avea franjuri - şi nu cădea pe cămaşă mai jos de piept, impunându-se în acelaşi timp cu "jabot"-ul, care era împodobit cu dantelărie. Stock-ul avea un defect major şi anume faptul că era aşa de strâns în jurul gâtului, încât incomoda mişcarea capului cu uşurinţă, precum şi respiraţia.
Pe de alta parte, stock obliga persoana sa tina capul sus si drept, motiv pentru care a fost adoptat de majoritatea armatelor europene, dar de culoare neagra (vezi foto). În mijlocul secolului XVIII, odata ce peruca cu par lung a fost înlocuita de (conf.numelui generalului englez CADOGAN) în lb .franceza , ce consista într-un nod la ceafa în jurul parului. Englezii au inventat o panglica de culoare neagra care era trecuta sub jabou, dupa ce înconjura gâtul pe dedesubtul stock-ului, cu scopul de a mentine parul la ceafa. Cravata cea mai cunoscuta în secolul XVII, considerata ornament indispensabil al "smecherilor", "destrabalatilor", adusa la moda de ducele De Fronsac si printul De Ligne, cravata purtata de Valmont în filmul al lui Stefan Frears. În secolul XIX, sub Revolutia franceza, cravata a facut obiectul unor judecati contradictorii.
Pe de o parte, unii ca Jean-Paul Marat, om politic francez, considera cravata ca simbol al aristocraţiei, la fel ca si pantalonii şi ciorapii de mătase, asa cum purta Robespierre şi Danton, întotdeauna impecabil îmbrpcaţi. După 28 Iulie 1794, ziua revoluţionarilor care a condus la căderea lui Robespierre, se raspândeşte moda (forma de varză), zisă de asemenea dupa numele celebrului comedian al epocii. Cravatele în acest gen erau imense, foarte voluminoase, multicolore şi în dungi, înnodate sub bărbie. Englezii în schimb, au urmat panta inversă, cravata ramânând albă. George Brummel, considerat "dandy" englez (1778-1840), supranumit şi "Regele modei", a inventat cravata de culoare albă, scrobită cu amidon, lansând în moda nodul complicat, dar niciodată extravagant, necesitând o adresă şi un calm infinit.
Totuşi, când a murit în 1840, o controversă a declanşat revolta între partizani. Aceasta din urmă, cravata neagră, s-a impus, iar Alfred d'Orsay a lansat moda cu cravata neagră în Franţa. A fost considerată "vârsta de aur a cravatei". S-au publicat manuale asupra artei cravatei si H. Balzac nu a dispretuit deloc genul, dimpotrivă. S-au repertoriat mai mult de 100 de tipuri de noduri de cravate, calculate fiind însa numai cele vândute. Odata cu aparitia cravatei au aparut si accesorile, gen "ace de cravata", unele alcatuite din metale pretioase, incrustate cu pietre pretioase, monograme, care se purtau (si se poarta, revenind la moda), implantate în nodul cravatei, altele sub forma de "clama", din diferite materiale, pretioase sau nu, cu diverse incrustatii, care se aplica la mijlocul cravatei clasice, de tip modern.
În secolul precedent si actual, dupa aparitia portului cravatei în mod obligatoriu în unele departamente de stat sau particulare, dat fiind dificultatile nodului si a diferitor accesorii, a aparut cravata tip adevaratul stramos al cravatei actuale, aparuta de altfel în acelasi moment cu nodul tip (fluture) modern si astazi, în special la ocazii de gala, ceremonii, cu costum-jacheta tip frac (haina neagra de ceremonii, partea din fata scurta pâna la talie, iar spatele despartit în doua, cu prelungire pâna la nivelul genunchilor). LANGDORF, fabricant de cravate-papillon din New York , a avut ideea în 1924 ca tipul materialul, sa fie taiat în diagonala pentru a simplifica înnodarea, de altfel o inventie care a dat cravatei aspectul actual. Cravata obisnuita din zilele noastre, va fi considerata în 1980 dupa unii, respectiv Statele Unite, ca un exemplu anacronic, simbol al conformismului traditiilor în birouri si în mijlocul oamenilor de afaceri, constituind un simbol de profesionalism "afectat", "snob", motiv pentru care în Statele Unite s'a autorizat ca aceste cadre sa nu mai poarte cravata în ziua de Vineri, ajunul week-end-ului - FRIDAY WEAR.

Venera DUMITRESCU-STAIA